Suprafata: 4615 ha    Intravilan: 197 ha       Extravilan: 4418 ha
 Populatie: 2145          Gospodarii: 935        Nr. locuinte: 1115
 Nr. gradinite: 1           Nr. scoli: 1

Comuna Viișoara este amplasată în sudul țării, la 21 km vest de cea mai sudică localitate din Romania,orașul Zimnicea și aparține de județul Teleorman. Este o așezare tipică de câmpie ce se găsește în sudul Câmpiei Române, subdiviziunea Câmpia Boianului, la contactul acesteia cu terasa a VI-a, a Dunării, la vărsarea râului Călmățui în lacul Suhaia care o mărginesc pe latura vestică respectiv sudică. Coordonatele geografice ale comunei Viișoara sunt  ; -25 grade și 10 minute longitudine estică, -43 grade si 47 minute latitudine nordică. Vecinii teritoriului administrativ sunt: Nord - comunele Piatra, Brânceni și Izvoarele ; Est - comuna Suhaia ; Sud - comuna Suhaia( lacul Suhaia) ; Vest - comuna Lisa. Vatra satului este amplasată în partea de sud-vest a teritoriului administrativ, fiind străbătută de drumul național 51 A, Turnu Magurele – Zimnicea și drumul comunal 9, Viișoara- Vânători . Satele vecine se află la distanțe mici sau mijlocii după cum urmează: Piatra 2 km, Lisa 5 km, Suhaia 8 km, legătura fiind asigurată pe drumul național 51 A, și Vânători 4 km, legătura fiind asigurată pe drumul comunal 9 și drumul național 51 A.

Localitatea este situată în partea de sud a judeţului, la circa 8-9 km de Dunăre,  pe DN 51A Zimnicea-Turnu Măgurele

Activitati specifice zonei: Cultivare cereale, plante tehnice, legume
Pescuit baltă Suhaia, Cultivarea viţei de vie 

Municipiul Alexandria, reședința județului Teleorman se află la o distanță de 32 km, legatura realizându-se pe DN 51 A până la Piatra (2 km), DN 65 E până la Furculești, (10 km) și DN 52 până la Alexandria ( 20 km). Se află la 21 km de orașul Zimnicea, cel mai sudic punct al țării și la 34 km de municipiul Turnu Magurele legătura cu acestea fiind asigurată pe DN 51 A.Cea mai apropiată stație de cale ferată este Zimnicea, situată la o distanță de 20 km. Ca repere reprezentative ale teritoriului administrativ ale comunei sunt: în partea de nord, valea Găuriciului (Brânceanca), în partea de est măgura Arapului și găvanul Larg, în partea de sud lacul Suhaia iar în partea de vest râul și lunca Călmățuiului.Teritoriul administrativ însumează 4036 ha, este orientat pe direcție NE-SV , între punctele extreme, valea G[uriciului și vărsarea râului Călmățui în lacul Suhaia fiind o distanță în linie dreaptă de 13 km.

Life on field

    

Vehicul local cu gardă

Activitati economice principale: comerţ en-gros şi en-detail cu produse agroalimentare şi industriale, prelucrare produse vegetale: moară, brutărie, prese, cultivarea pământului, creşterea animalelor
Obiective turistice: Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" ctitorită în anul 1846, Valea Călmăţuiului la vărsare în balta Suhaia, Panorama bălţii Suhaia, Monumentul eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale, Valea pârâului Călmăţui, Lacul Babadana

Teritoriul comunei Viișoara este situat la contactul Câmpiei Boianului cu terasa a VI-a Greaca a Dunării, la vărsarea râului Călmățui în lacul Suhaia. În lucrările mai vechi câmpia drenată de râul Călmățui în sectorul său sudic este socotită partea vestică a câmpiei Burnasului (Ghe. Vâlsan,Câmpia Română, 1915), datorită asemănării cu aceasta și anume: existența văilor adânci și meandrate, a microreliefului cu crovuri și găvane dar și a solurilor și vegetației (B.S.R.R.G.,1915, tomul XXXVI).

In atlasul R.S.R., teritoriul comunei Viișoara este cuprins în Provincia extracarpatică, Câmpia Dunării de Jos, Câmpia Munteniei de Vest, Câmpia Boianului. Câmpia Boianului cuprinde două subunități morfogenetice (Grigore Posea, 1987) și anume: în partea de nord în bazinul superior al râului Călmățui, Câmpia Iminogului o câmpie piemontan-getică, iar în partea de sud în bazinul mijlociu și inferior al Călmățuiului, o câmpie piemontan- prebalcanică, Câmpia Urluiului în care se încadrează și teritoriul comunei Viișoara. Ca tip de relief, sudul Câmpiei Urluiului este o câmpie tabulară (fluvio-lacustră veche) formată ca rezultat al interacțiunii alcătuirii petrografice cu condițiile climatice, hidrologice precum și intervențiilor antropice (Grigore Posea, Tipuri ale reliefului major în Câmpia Română- importanța practică, revista Terra nr. 3, 1987). Caracteristica de bază a reliefului este dată de prezența suprafețelor plane sau ușor înclinate cuprinse între lunca Călmățuiului și valea Găuriciului (Brânceanca), monotonia fiind întreruptă de numeroasele măguri și crovuri de tip găvan.

 

 

Relieful prezintă următoarele caracteristici morfometrice și morfografice: -altitudini cuprinse între 20 și 98 m; -valori ridicate ale energiei de relief cuprinse între 30-50 m; -văile sunt adânci, iar râul Calmățui are un curs meandrat; -interfluvii largi, plane sau ușor înclinate; -prezența măgurilor și a crovurilor de tip găvan; -prezența unor resturi din terasa a VI-a Greaca a Dunării cât și a microteraselor locale ale Călmățuiului. Din analiza harții hipsometrice s-a stabilit că teritoriul comunei Viișoara se desfășoară la altitudini cuprinse între 20 și 98 m dispus pe două fâșii hipsometrice; -prima fâșie se desfășoară între 20 și 50 m și cuprinde lunca Călmățuiului, micro- terasa locala I din partea de NV, versantul vestic ce marginește vatra satului cât și mare parte a versantului sudic spre lacul Suhaia; -a două fâșie, între 50 și 100 m și cuprinde microterasa locala II a râului Călmățui din partea de NV, podul de terasă, rest din terasa a VI-a Greaca a Dunării pe care se află vatra satului, cea mai mare parte a interfluviului Călmățui- Găuriciu (Brânceanca), cât și valea Găuriciului. Cea mai mică altitudine o întâlnim în lunca Călmățuiului la vărsarea acestuia în lacul Suhaia, 20 m, iar cea mai mare altitudine de 98 m, se înregistrează în apropiere de vatra satului în punctul numit măgura Viișorii.

Wind of plain

Energia de relief are valori cuprinse între 20 și 50 m însă diferențiat , pe latura vestică spre lunca Călmățuiului are valori cuprinse între 25 și 30 m , pe latura sudică spre lacul Suhaia valorile sunt cuprinse între 45-50 m pentru ca în partea de NE spre valea Gauriciului să aibe valori mai reduse, între 20-25m.Fragmentarea reliefului, la nivelul întregului teritoriu are valoarea de 0,20 km/km2 ceea ce demonstrează odată în plus extensia mare a suprațetelor plane. Numai în parțile de sud și de vest spre lacul Suhaia și lunca Călmățuiului datorită existenței câtorva văi scurte (Siliștea, Adâncata Cazanului și Marcului) valorile fragmentării ajung la 3,4-4 km/km2. Panta este un indicator ce reflectă marea uniformitate altitudinală și orizontalitatea reliefului pentru teritoriul comunei Viișoara. Din acest punct de vedere situația se prezintă astfel: -75% din teritoriu are valori ale pantei sub 10, cuprinzând tot câmpul de cultură și lunca Călmățuiului; -17% din teritoriu are valoarea pantei între 10 și 30, slab înclinat, cuprinzând microterasele locale și podul de terasă pe care se află vatra satului; -8% din teritoriu are valoarea pantei între 30 si 110 și cuprinde versanții văilor Călmățui, Siliștea, Adâncata și Găuriciu..

   

01.2009

la vie piatra teleorman

   

FROSTY SUNSET

Fără Titlu

   

Bulgaria

   

Iesire din Ghizdaru, drumul spre Stanesti

Trees

   

December Sunshine

Dealurile Burnazului

 Istorie

Istoria acestor locuri se pierde în negura vremii. S-au perindat tot felul de popoare,unele lăsând urme odată cu trecerea lor..În acest sens au fost făcute descoperiri arheologice în timpul săpăturilor din perioada anilor 60 la diferite măguri (telluri sau tumuli) după teritoriul comunei Viișoara. S-au descoperit: ceramică datând din prima epocă a fierului și a bronzului, un tezaur vechi de 280 monede Macedonia Prima, o monedă bizantină ( se găsește la Banca Națională a României), un tezaur medieval din sec XVI-XVIII format din 257 bucăți din care 223 triplu groși , 4 monede turcești de la Selim și Murat și 10 taleri din timpul Imperiului Romano-German, sec XVII ( Ioan Spiru, File de istorie teleormăneană,1996, pag. 62, Anghel Manolache, Gheorghe Părnuță, Contribuții la istoria culturii și învățământului din Teleorman, 1973, pag 15). În monografia comunei scrisă în anul 1958 se relatează despre luptele ce s-au dat pe valea Adancata, 3 km est de actuala vatră a satului, între oștile române și cele turcești în timpul lui Vlad Tepeș. Tot împotriva turcilor în aceeași zonă s-au dat lupte și în timpul domnitorului Mihai Viteazul , oștile românești fiind conduse de generalul Strangea Golescu, numele acestuia fiind atribuit se pare la două fântâni din comuna Piatra, 2 km. Nord de Viișoara, Strangea Mare și Strangea Mică.

Prima atestare documentară a localității Viișoara este din 16 iulie 1538 din timpul voievodului Radu Paisie, care întărește lui Draghici spătar, fratelui său Udriște, mare vistiernic și vărului lor primar, Vintilă comis, mai multe sate, părți de sate și țigani, “ Si iar să le fie Viișoara jumătate și Tiha jumătate și din apă și din pădure și de pretutindeni, pentru că le-au fost vechi și drepte ocine, dedine de la bunicul lor Badea vornic și au fost pierdute de Bădica cel ce s-a ridicat domn ”(D.I.R., veacul XVI B, Țara Românească, volumul II, document 247, Editura Academiei R.P.R., București,1951; Monografia comunei Viișoara- județul Teleorman, lucrare pentru gradul didactic I, Florea Viorica, 1986 ). Tot despre Viișoara se pomenește într-un hrisov al domnitorului Mihnea Turcitul voievodul Țării Românești, dat în 17 mai 1589, prin care acesta întărește lui Nica, al doilea postelnic și jupâniței sale Maria, dreptul asupra satelor de la gura Călmățuiului, Căcănău (Vânătorii de azi), Viișoara și Ducna (Lisa de azi) în întregime cu tot hotarul (Documente referitoare la istoria județului Teleorman, 1441-1700, Catalog, volumul I, pag 5, București, 1989 ). Documentul din 15 mai 1594 dat la București de domnitorul Mihai Viteazul, amintește de satul Viișoara, care este dat mănăstirii Cotlumuz,”ca să-i fie bălțile de la satul Romoleți și Fântânele și Suhaia și Viișoara și Căcăneu cu vama și cu tot venitul” (D.I.R., veacul XVI B, Țara Românească, volumul VI, document 272, Editura Academiei R.P.R. 1951, pag.115, Monografia comunei Viișoara- județul Teleorman, lucrare pentru gradul didactic I, Florea Viorica, 1986 ).

Un alt act din 8 decembrie 1618 dat la Tirgoviște de către voievodul Gavrilă Movilă, domnul ȚăriiRomânești, fiul lui Simion Movilă , prin care se întărea în continuare controlul bălții Suhaia de către mănăstirea Cotlumuz, amintește de satul Viișoara (Documente referitoare la istoria județului Teleorman, 1442-1700, Catalog, volumul I, pag 69, București 1989) . Într-un zapis datând de la 1633, septembrie 1, printre martorii care au fost de față la vânzarea unei părți din moșie de către Tudor Burdari din Belitori ( Troianu de azi), se scrie și despre Oprea pârcălabul din Viișoara (Documente referitoare la istoria județului Teleorman, 1441-1700, Catalog, volumul I, pag 179, București 1989 ). Satul Viișoara este amintit și în documentele turcești ale vremii, astfel în 22 iunie 1763 se arată că, “Mustafa molla din Giurgiu, înștiințează Poarta Devletului că boierul Istefanachi Vradova din Țara Românească, a făcut tacrir la adunarea seriatului, declarând că pe pământul lui din satele Viișoara și Lisa sunt așezate adăposturi de iarnă de niște raiale din satul Dunărița” iar într-un document din 15 august 1763 dat la Giurgiu se scrie despre jalba locuitorilor din satul Viișoara dinlauntrul Țării Românești privind încasarea dijmei,( Catalogul Documentelor Turcești, volumul I, Mihail Guboglu, București, 1966, documentele 212 și 216, paginile 67 și 68). În Marele Dicționar Geografic al României apărut in 1902 se găsesc informații despre comuna Viișoara , Județul Teleorman, plasa Călmățuiului- Marginea. “ Suprafața comunei dimpreună cu moșiile aflate pe dînsa are o întindere de peste 9000 hectare. Locuitorii împroprietăriți pe această moșie sînt în număr de 270, pe o întindere de 865 hectare. Viile au o întindere de 172,5 hectare. Are o populație de 1737 suflete, o școală mixtă, o biserică cu trei preoți și doi cîntăreți.” ( G.I.Lahovari, Marele Dicționar Geografic al României, București 1902, volumul V, pag.745). Ioan Spiru în lucrarea “ File de istorie teleormăneană” apărută la editura Teleormanul liber în 1996 la pagina 121 scrie despre “ satul Viișoara, azi comună cu același nume, este foarte vechi, numit și Cotărani, la 1741 ținea de plasa Marginea de Jos”. În lucrarea sa “ Istoria Daciei” Dionisie Fotino scrie despre Viișoara că forma hotarul țării cu Turcia întinzându-se până la Dunăre (Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Teleorman, pag.361, București, 1897).

De-a lungul istoriei sale, satul nu a avut tot timpul aceeași denumire și vatră.Astfel la 1788 se vorbește despre satul Siliștea, în apropiere de valea cu același nume, dar din cauza epidemiei de ciumă din 1812 în timpul lui Caragea-Vodă, locuitorii supraviețuitori mută satul în partea de N-NV în lunca Călmățuiului în zona numită “coturi” luând denumirea de Cotărani, în monografia satului din 1958 se scrie despre o ștampilă cu aceste înscrisuri care ar fi existat în arhiva Sfatului Popular. După câțiva ani satul se mută mai la nord în punctul numit “Mizinele”, perioadă în care aparținea de administrația Piatra. Pe la 1820 se vorbește de mutarea celor 30 de familii supraviețuitoare pe locul actualei vetre a satului atunci plantată cu viță de vie, oamenii păstrând și transmițând prin viu grai expresia “ să mor la viișoara mea” ca ultimă dorință a acelor locuitori. De atunci satul nu și-a mai mutat vatra și a luat denumirea “Viișoara” pe care o are și astăzi. Cu timpul viișorenii , singuri sau ajutați de mai marii vremurilor respective aveau să-și construiască biserică, scoală și primărie, ca instituții de bază ale oricărei comunități umane, să-și trăiască viața cu bune și cu rele în acestă parte de țară, acolo unde, uneori pare să se sfârșescă pământul.

 Populația

Din punct de vedere al numărului de locuitori, Viișoara se încadrează în categoria satelor mari. Populația Viișoarei se înscrie pe o direcție ascendentă până în anul 1956 pe fondul valorilor pozitive ale sporului natural, după care, datorită schimbărilor socio-economice ( mecanizarea agriculturii, industrializarea orașelor, exodul tinerilor către orașe, sporul natural cu valori negative, îmbătrânirea populației) se înregistrează o scădere continuă ajungând în anul 2002 la 2310 locuitori. În funcție de diferitele surse de informații am realizat o situație statistică a evoluției numărului de locuitori în perioada 1820- 2008:

1820, în Viișoara trăiau 294 de locuitori, 144 de bărbați și 150 de femei ( Ioan Spiru, File de istorie teleormăneană,1996, pag 121) .

1832, în Viișoara trăiau 130 de familii (Localiățile Județului Teleorman 1741-2006, Repere administrative, 2006 , pag 22) , iar în 1835 numărul lor a scăzut la 105 (Ioan Spiru, File de istorie teleormăneană, 1996, pag 121 ).

1865, in Viisoara traiau 357 familii, pentru ca in 1879 populatia sa ajunga la 1550 locuitori (Monografia comunei Viisoara-judetul Teleorman, lucrare pentru gradul didactic I, pag 13, Florea Viorica, 1986, Arhivele Consiliului Popular, Viisoara )

1891, Viișoara avea o populație de 1737 locuitori din care 468 capi de familie și 259 contribuabili (Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al Județului Teleorman, 1897, pag. 360).

1912, populația satului înregistrează o creștere substanțială ajungând la 2605 locuitori (Localitățile Județului Teleorman , 1741-2006, Repere administrative, 2006, pag 45).

1930, se înregistrează o populație de 3273 locuitori în următoarea structură etnica: 3255 români, sârbi 1, bulgari 1 , albanezi 1 , tigani 15 ( Localitățile Județului Teleorman, 1741-2006 Repere administrative, 2006, pag 58 )

1941, Viișoara număra o populație de 3855 locuitori (Fișa comunei Viișoara , plasa Zimnicea, Județul Teleorman, fila 2, I-populație întocmită în baza Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 37 A/ 1941).

1956, Viișoara înregistrează o populație de 4042 locuitori, din care 2003 bărbați și 2o39 femei (Localitățile Județului Teleorman, 1741- 2006, repere administrative, 2006, pag 93).

1966., erau înregistrați un număr de 3862 locuitori (Monografia comunei Viișoara-județul Teleorman, lucrare pentru gradul didactic I, pag 13, Florea Viorica, 1986, Arhivele Consiliului Popular, Viișoara )

1977, populația comunei Viișoara continuă să scadă ajungțnd la 3128 locuitori din care 1555 barbați și 1573 femei, ( Localitățile Județului Teleorman, 1741-2006, repere administrative, 2006, pag 131 )

1986, Viișoara avea o populație de 2711 locuitori (Monografia comunei Viișoara-județul Teleorman, lucrare pentru gradul didactic I, pag 13, Florea Viorica, 1986, Arhivele Consiliului Popular, Viișoara )

1992 la primul recensământ al populației după Revoluția din decembrie 1989, populația Viișoarei număra 2503 locuitori din care 1254 bărbați și 1249 femei. ( Localiățile Județului Teleorman, 1741-2006, repere administrative, 2006, pag 132 )

2002, este anul ultimului recensământ al populației când Viișoara număra 231o locuitori în urmatoarea structură: 1160 bărbați, 1150 femei, 2309 români, 1 alte etnii (Localitățile Județului Teleorman, 1741-2006, repere administrative, 2006, pag 135 )

Cu privire la originea și caracteristicile locuitorilor comunei Viișoara se cuvine să facem câteve precizări. Nucleul de bază al populației a fost format din băștinași cărora de-a lungul timpurilor li s-au alăturat alte neamuri. Cei din neamul Neațu sunt veniți din comuna Mârzănești în urma revoluției de la 1848 ( declarația unui notar care a găsit în arhivele Primăriei numele Neațu emigrat la Viișoara). Cei din neamul Pârvan se pare că sunt de origine turcă veniți peste Dunăre și angajați la paza viilor în timpul boierilor Cantacuzino, iar cei din neamurile Nan și Mocanu se pare că sunt urmași ai oierilor veniți de peste munte cu turmele de oi în lunca Dunării și care s-au stabilit în Viișoara (Monografia comunei Viișoara,1958 ) Viișorenii sunt în general oameni înalti, robuști și oacheși (bruneți), sunt harnici la munca pământulu, foarte dibaci ca pescari și foarte buni cultivatori de viță de vie. În rândurile locuitorilor mai bătrâni este cunoscută întâmplarea tânărului Stancu Sin , care în fața comisiei de recrutare întrebat fiind, cine este mai mare în satul lui, răspunsul a fost “Crăciun Duminică, care are aproape 2 metri”. Sunt plini de viață, harnici și pricepuți la muncă , sociabili și foarte primitori.. În timpul campaniilor agricole puțini viișoreni mai erau văzuți în sat, poate doar bătrânii și copii. Viișorenii au mult talent și fantezie în glume, la lucru sau la petreceri, în acest sens fiind binecunoscuți Mielu Pârvan, Ion Gușan și Ion Georgescu zis Păsărică.

Apus de suare la iesire din Piatra

 

Facilitati oferite investitorilor: Drum asfaltat, Iluminat total, Telefonie mobilă şi digitală, Poştă, Bancă credit, Farmacie, Dispensar uman şi veterinar Societăţi agricole, comerciale, Cămin cultural, Fermă creştere porci şi păsări, Localitate tranzitată spre mare şi Dunăre

Proiecte de investitii: Alimentare cu apă, Canalizare cu staţie de epurare, Alimentare gaze naturale, Reabilitare drumuri comunale, Construire stadion fotbal, Construire platformă gunoi

 

 Școala

“ Ai carte ai parte”, spune un vechi proverb românesc. Scoala, reprezintă unul din pilonii de bază ai oricărei comunități indiferent de marimea ei. Într-o monografie veche se găsesc informații cu privire la școala din satul Viișoara. Astfel, primul local de școală datează din 1856 când a funcționat timp de 20 de ani în aceeași clădire cu Primăria, construcție ridicată în 1848 prin contribuția localnicilor. Primul învățător care se gasește înscris într-un document al Eforiei Instrucțiunii Publice cu nr.1500/11.07. 1858 se pare că a fost Ion Popa Sandu care avea leafa de 300 lei/an, preda numai catehismul și a funcționat până în 1878. În lucrarea “Contribuții la istoria culturii și învățământului în Teleorman, vol. I, 1973, pag. 199, Anghel Manolache și Gheorghe Părnuță prezintă informații despre comuna noastră. Astfel în 1843 în Viișoara funcționa o școala într-o construcție de caramidă, iar în lista candidaților de învățători din 23.04.1844 era înscris pentru Viișoara, Florea Popescu, popă, numit în 26.10.1838, însurat, în vârstă de 24 ani. Primul învățător al satului cu pregătire de specialitate este Crăciun Voiculescu, născut în 1859, fiul lui Voicu Duminică, numit cu titlu provizoriu în 1879, functionează până în 1910 cu o întrerupere în perioada 1890-1898 când activează în satul Lisa. Dragostea acestui învățător pentru meseria aleasă se putea dovedi prin confruntările acestuia cu învățătorul Marin Bunescu din Suhaia pe care le aveau la cercurile culturale, cu privire la principiile învățământului, prin faptul că practica un învățământ intuitiv predând toate materiile prevăzute la acea dată. În anul 1880, școala se mută în local nou separat de primărie, într-o consrtucție din brazde de pământ ridicată de locuitorii satului, pe locul unde mai înainte fusese biserica veche construită din bârne de lemn. Acest local a durat până în perioada 1910-1912, când în timpul prefectului de Teleorman, Iarca, a fost ridicată pe același loc o construcție din cărămidă, cu 3 săli de clasă, o sală pentru muzeu și o cancelarie.Treptat cu trecerea anilor numărul populației școlare crește , localul din centrul satului nu mai era încăpator astfel ca în 1922 se construiește un al doilea local de școală, în partea dinspre baltă a satului,o costrucție din pământ bătut cu două săli de clasă și o cancelarie, cursurile începând să se țină abia din 1929.

După Crăciun Voiculescu, până în 1923, au funcționat la școala din Viișoara și alți învățători cu studii de specialitate: Ion Ghe. Ionescu, Dumitru Teodosu și Ilie Veleanu. Începând cu 1935 în Viișoara funcționează două școli cu conduceri separate, Scoala nr.1 în clădirea de lângă biserică, cu 348 elevi înscriși, 188 elevi frecvenți și 4 posturi didactice și Școala nr.2 în localul din partea dinspre baltă a satului cu 327 elevi înscriși, 192 elevi frecvenți și 4 posturi didactice. În 1943 situația era urmatoarea: Școala nr.1 avea încadrați 5 învățători, 313 elevi cuprinși în 7 clase pe două cicluri, 4 clase la cursul elementar și 3 clase la ciclul complementar; Școala nr.2 funcționa cu 4 învățători, având înscriși 231 elevi în cele 4 clase la cursul elementar. Mai târziu prin generalizarea învățământului de 7 ani în 1956 Școala nr.1 ia titulatura de Școala de 7 ani mixtă, la aceasta înscriindu-se și elevii care terminau ciclul elementar la Școala nr.2. În anul școlar 1957/1958 Școala elementară de 7 ani avea ca director pe învățătorul Marinescu Radu și un număr de 230 elevi înscriși în 8 clase după cum urmează: clasa I-a cu 41 elevi învățător Vîjială Stancu; clasa a II-a A cu 24 elevi, învățător Dragomirescu Gheorghe; clasa a II-a B cu 24 elevi, învățător Popescu Emilian; clasa a III-a cu 32 elevi, învățătoare Cazacu Adriana; clasa a IV-a cu 43 elevi, învățătoare Peța Elena, clasa a V-a cu 26 elevi, dirigintă Olteanu Ioana; clasa a VI-a cu 20 elevi, dirigintă Opaina Gherghina; clasa a VII-a cu 20 elevi diriginte Mardale Iulian, profesor de matematică. Dar iată care era situația încadrării în anul școlar 1959/1960 la Școala de 4 ani mixtă. Unitatea îl avea ca director pe învățătorul localnic Popescu Constantin și 141 elevi cuprinși în 4 clase după cum urmează: clasa I-a cu 48 elevi învățătoare Andrei Eufrosina; clasa a II-a cu 40 elevi, învățătoare Marin Tatiana; clasa a III-a cu 23 elevi, învățătoare Popescu Olimpia; clasa a IV-a cu 30 elevi învățător Popescu Constantin. În anul 1962 cele două școli se unesc trecându-se la învățământul obligatoriu de 8 ani, din același an școala luând titulatura de Scoala de 8 ani Viișoara.

Nevoia de instruiere și de creștere a nivelului de educație a fost din ce în ce mai mare fiind asigurată printr-o bază didactică corespunzatoare și cadre didactice în cea mai mare parte a lor cu pregătire de specialitate. Pe fondul creșterii natalității, a creșterii numărului de elevi cât și a generalizării învățământului obligatoriu de 8 clase se simțea lipsa spațiilor de învățământ, astfel că în 1963 se dă în folosință în centrul satului un nou local de școală, format din: 4 săli de clasă, un laborator, două cancelarii și două încăperi pentru depozitarea materialului didactic.Localul a fost dotat cu mobilier nou și mijloace de învățământ care să permită desfășurarea unui învățământ în condiții optime. Efectivele de elevi înscriși și frecvenți prezintă o curbă sinuoasă, astfel că au crescut până în 1966 când erau înscriși 556 elevi după care au început să scadă continuu pe fondul scăderii natalității cauzate de plecarea în mediul urban a populației tinere de la sate. În anii 1993-1995 se atinge un minim de 148 elevi înscriși cuprinși în 8 clase, după care are loc o ușoară creștere, numărul de elevi înscriși fiind în anul școlar 2001-2002 de 191 cuprinși în 9 clase. În anii ce au urmat are loc o continuă și rapidă scădere a efectivelor de elevi , astfel că în 2004 erau înscriși 170 elevi în 8 clase, pentru ca în anul scolar 2009/2010 în 8 clase să fie înscriși 138 elevi, iar din toamna anului 2010 odată cu începerea noului an școlar, școala va funcționa cu 7 clase , datotită efectivelor foarte scăzute elevii de clasa a II-a și cei de clasa a IV-a vor forma o clasă de simultan.

 Biserica

Spiritul religios al locuitorilor satului are o veche existență. Pe locul unde se află cladirea anexă a școlii a existat o biserică de lemn până în prima jumătate a secolului al XVIII-lea cu hramul Cuvioasa Paraschiva ( Monografia județului Teleorman , 1998, colectiv de autori, pag.265). În curtea actualei biserici a fost cimitirul satului, mărturie fiind cele trei cruci de piatră, pe una existând o inscripție cu anul 1860 iar pe alta sunt cioplite urmatoarele cuvinte”aici odihnește Lupu, încetatu din viață la 1866 decembrie 15, în etate de 75 ani și Rada George Voica, așezatu de noi P.Lupescu 1868”. Tot în Monografia județului Teleorman este înscris la pagina 270 că anterior anului 1806 în Viișoara a existat o biserică de zid cu hramul Sf. Nicolae. Actuala clădire a bisericii cu hramul Sf. Ioan Botezătorul a fost construită în 1847 de familia Constantin Cantacuzino, proprietara din acea vreme a moșiei Viișoara, mărturie fiind pictura din sala mare care îi înfățișează pe ctitori cât și pisania de la intrare care ne spune că” Această sfântă dumnezeiască biserică unde se cinstește și propovăduiește hramul Sfântului Ioan Botezătorul și Cuvioasa Paraschiva s-au zidit acum din nou din temelie cu cuviințarea și cheltuiala proprietarului moșiei dumnealui marele logofăt al dreptății și cavaler a mai multor ordine, Constantin Cantacuzino în anul 1847 septembrie 15, sfințită”. Biserica are formă de treflă, cu o singură turlă pe naos, catapeteasma fiind din zid de caramidă. Naosul este despărțit de pronaos de două coloane de caramidă. Sfânta biserică are două turle, una deschisă deasupra naosului, cealaltă înfundată deasupra pronaosului. Grosimea zidului este de 0,5 m, are 5 ferestre mari din care una la sfântul altar, două la naos și două la pronaos. Acoperișul este în șarpantă ușoară din lemn cu învelitoare de tablă. De-a lungul existenței sale i-au fost aduse numeroase îmbunătățiri. În 1934 i s-a făcut reparație capitală și a fost repictată de pictorul C.Zaharescu din Roșiorii de Vede în stil neorealist în tehnica uleiului, cheltuielile fiind suportate de către localnici și primărie, în acea vreme fiind paroh preotul Alexandru Marinescu iar Mitropolit al României Mari era Miron Cristea. În anul 1954 a fost construit pridvorul pentru ca în 1955 meșterul local Zamfir Pripici să construiască clopotnița, iar în 1959 să fie înlocuită pardoseala din plăci de piatră cu mozaic.În anul 1963 pictura a fost restaurată pe cheltuiala enoriașilor de către pictorul Ghe. Teodorescu- Romanați ajutat de Gheorghe Albani din Turnu Măgurele, pictura fiind realizată în tehnica uleiului în stil neo-bizantin.Tabla de pe acoperiș a fost înlocuită în anul 1988 și tot în același an a fost săpată fântâna din curte de către meșterul local Șoldea Ion. Între anii 1993-1995 este refăcută tencuiala exterioară în ciment alb, meșter fiind localnicul Bârcă Nicu. În perioada 2003-2004 prin strădania preoților Bârcă Tudor, Pușcă George și Celeapcă Cristea a fost refăcută pictura interioară pe cheltuiala localnicilor, a primăriei și a oamenilor de afaceri originari din Viișoara Florică, Doru și Mircea Mara, pictori fiind Ilie și Dorina Patira și Florin Cocoș. Prin contribuția fiicei Anișoasa a enoriașului Datcu Iancu dar și a primărie în anul 2006 a fost înlocuită tabla veche de pe clopotniță și de pe turlă. Privitor la preoții care au slujit întru credință în biserica din Viișoara datele au fost culese din lucrarea lui Ioan Spiru, File de istorie teleormăneană cât și din Dosarul nr.76 cuprinzând catalogarea bunurilor mobile și imobile/1.11.1969, al Parohiei Viișoara, Protopopiatul Alexandria, Arhiepiscopia București: În 3 februarie 1794 este preoțit la Viișoara popa Stan, în 5 aprilie 1804 este preoțit popa Stanciu, în 1834 erau preoți în sat popa Nicolae și popa Ion cel Mare, în 22 decembrie 1838 este preoțit popa Ion, în 1851 este preoțit popa Smadu iar în 1862 este preoțit popa Marin Mirodot. În perioadele interbelică, postbelică și până în prezent au slujit următorii preoți: popa Alexandru Marinescu (1919-1942), popa Petre Dumitru, popa Nicolae Grigorescu, popa Nicolae Gheorghe (1943-1983), popa Memnon Mârza (1944-1970), popa Viorel Bățăuș(1975-1976), popa Gheorghe Aivas (1960-!961), popa Bârcă Tudor (1983- în prezent), popa Cristi Celeapcă (1996- în prezent), popa George Puscă (1997- în prezent). Ca și cântăreți bisericești au funcționat: Alexandru Draguț (1910-1943), Dumitru Neacșu (1927-1955), Dumitru Draguț, Nan.Fl.Ion, Nan George Romeo.